„Nimic nu este mai puternic decât blândețea.” – Saint-François de Sales
Divorțul, deși reglementat juridic în articole seci de lege, este una dintre cele mai tulburătoare experiențe umane. El nu înseamnă doar separarea a două persoane, ci dezmembrarea unei realități afective, administrative, simbolice și uneori parentale. Dincolo de cereri, hotărâri și proceduri, în miezul unui divorț se află aproape întotdeauna suferință, neînțeles, speranță risipită și o întrebare mută: „Ce-am putea fi făcut altfel?”.
În România, divorțul este în topul cauzelor de sesizare a instanțelor. Judecătoriile sunt pline de dosare în care soții își cer dreptul asupra locuinței, custodia copiilor, pensia alimentară sau partajul bunurilor. Ceea ce nu apare în dosare, dar este mereu prezent în aer, este ruptura profundă a încrederii – nu doar în celălalt, ci și în viitor.
Procesul de divorț, prin natura lui, este adversarial. Oricât de civilizat s-ar derula, el presupune doi „poli”: reclamantul și pârâtul. Chiar și în cele mai pașnice despărțiri, procedura amplifică opoziția: fiecare parte are un punct de vedere, fiecare cere ceva, fiecare se apără. Emoțiile sunt traduse în paragrafe, iar viețile – în dosare.
În acest context, medierea apare nu ca o alternativă procedurală, ci ca o transformare de paradigmă. Nu este o scurtătură, ci o schimbare de atmosferă. Aici, nu există tabere. Există doar două persoane, ajutate de un profesionist imparțial, care încearcă să se înțeleagă pentru ultima oară în calitate de cuplu. Este poate primul moment în care divorțul nu mai este o luptă, ci o negociere lucidă și umană a unei continuări separate.
Medierea – locul în care sentimentele nu sunt excluse
Spre deosebire de instanță, în mediere se poate vorbi despre tot ce contează cu adevărat: temeri, nevoi, dorințe, griji pentru copii, regrete. Nimeni nu întrerupe, nu ia notițe, nu redactează minute. Spațiul este sigur, privat și orientat spre soluții reale.
Un acord de mediere poate conține:
-
reglementarea custodiei comune într-un mod personalizat;
-
stabilirea programului de vizită fără formule generale și rigide;
-
fixarea pensiei alimentare în raport cu nevoile copilului, dar și cu capacitățile reale ale părintelui;
-
asumarea unor responsabilități partajate (școală, vacanțe, decizii medicale);
-
chiar și aspecte emoționale sau simbolice, care nu își găsesc locul în hotărârea judecătorească.
Ședințele durează câte două ore, iar în general 2-4 întâlniri sunt suficiente. Mai important decât durata este tonul conversației: mediatorul nu dă verdicte, nu formulează soluții, ci creează un spațiu în care părțile pot lucra împreună la propria înțelegere.
Când sunt copii la mijloc
Divorțul părinților este o fisură în universul copiilor. De cele mai multe ori, ei nu înțeleg motivele și trăiesc despărțirea ca pe un abandon. Modul în care părinții aleg să se despartă influențează direct capacitatea copiilor de a-și păstra echilibrul.
Medierea oferă o ocazie unică părinților să lucreze împreună, chiar dacă nu mai pot trăi împreună. Ei nu vor fi niciodată „fostul” și „fosta” pentru copilul lor. Vor rămâne întotdeauna „mama” și „tata”. Acordul de mediere poate include și o declarație de responsabilitate comună, un mod prin care copilul înțelege că nu e tras într-o tabără sau alta.
Copiii nu au nevoie ca părinții lor să rămână împreună. Dar au nevoie să vadă că aceștia știu să se despartă cu demnitate.
Avantaje practice
Pe lângă valoarea sa umană, medierea aduce și beneficii juridice și financiare:
-
Acordul de mediere, autentificat de notar sau încuviințat de instanță, are valoare de hotărâre judecătorească.
-
Procedura este mult mai rapidă (1-2 luni față de 6-18 în instanță).
-
Costurile sunt semnificativ mai mici decât cele ale unui proces complet.
-
Părțile pot reveni oricând asupra acordului printr-o nouă rundă de mediere, fără dosar nou și fără conflict formalizat.
O cultură a despărțirii fără distrugere
Societatea românească nu are încă o cultură sănătoasă a divorțului. Rușinea, stigmatul, nevoia de a avea „dreptate” sunt mai puternice decât grija pentru liniștea de după. Medierea oferă un model alternativ: despărțirea nu este eșec, ci o alegere asumată de a continua separat un drum care nu mai e comun.
Nu toți divorțanții vor ajunge la o înțelegere completă. Dar chiar și simplul fapt de a fi ascultat cu seriozitate și respect într-un moment greu lasă urme bune.
Adevărata întrebare nu este „cine are dreptate?”, ci: „Cum putem ieși din această relație fără să ne pierdem umanitatea?”.
Medierea nu oferă magie. Dar oferă blândețea unui om prezent, neutru și atent, care ține spațiul pentru ca doi oameni să se regăsească – măcar pentru o ultimă decizie comună.
– Echipa Portal Mediere